Numele meu este Cleo (da, am fost
numit dupa regina Cleopatra – ce, nu vedeti asemanarea? Si adeptii mei umani au
vazut-o, doar ca pe atunci habar n-aveau ca NU sunt fetita!) si asa ca in
ultimii 15 ani le-am adus bucurie celor doi oameni si iadul pe pamant unui alt
servitor de-al meu - asta din urma tot felina.
Era 13 (August, i-am auzit
spunand - asta inseamna ca sunt leu 😁? nu, sunt mai degraba
genul tigru) cand m-am asezat
strategic in mijlocul unei stradute laturalnice, sperand la ce e mai bine. Si
chiar a venit, sub forma unui monstru pe patru labute care se roteau! Monstrul
a clipit cu ochii lui luminosi catre mine, apoi a strigat la mine: biiit-biiiiit!,
dar stiam eu ca nu e cazul sa-mi mut pretiosul popou din drum. Monstrul si-a
intins aripile si apoi un monstrulet mai mic, pe doua picioare, a venit spre
mine, m-a ridicat usor si apoi: miracol!
Nu-mi puteam lua ochii de la ea!
Nici nu am simtit cand monstruletul m-a pus pe gardul de beton, sau cat de mult
am stat acolo pana cand ea s-a apropiat de mine. Dar stiam ca pe ea o asteptam,
stiam ca-mi gasisem omul! (drept sa va spun, burtica mea mi-a spus ca am sarit
vreo 3 mese pana cand ea s-a intors de la locul acela unde oamenii merg zilnic,
dar chiar a meritat asteptarea. Stiam ca ma observase, stiam ca e A MEA!)
Apoi m-a luat in mana, mi-a
mangaiat capul mic cu urechi uriase (hei, nu erau chiar asa mari! Nu e pisica,
ce stie ea? Pfffff...) Stapana casei pe al carei gard statusem toata ziulica a
venit afara si i-a spus ca ma poate lua, ca aparusem de nicaieri dimineata, ca
nu am stapan (stapan! oamenii, ce stiu ei?!) Si m-a luat!
Am mers un pic, apoi ne-am oprit,
apoi a venit si el si ea m-a ascuns la spate. "Ghici ce?"
"Ce?" "Pai stii..." "Ce ai acolo?" "Mmm,
nimic, dar stii..." "Ce ai acolo?" "Stii, ma gandeam..."
"Nu-mi place deloc cum suna!" "Ei bine..."
"Miau?" I-a picat fata! Au vorbit un pic, apoi am mers inapoi (o,
nuuu! nu iar gardul, nu ma lasati aici!), ne-am oprit intr-un parc, au mai
vorbit un pic, m-au mangaiat, au mai vorbit inca un pic - hei, oameni buni,
lasati vorba, dati-mi de mancareeeee! Apoi si-au atins nasurile si el a zis
"Ok, luam pisica, dar daca nu e cuminte, trebuie sa ii gasesti alt loc sa
stea". Da! Am casa mea si proprii mei oameni! Si heeeiiiii, sunt baiat!
Asa bucuros cum eram, tot drumul
spre noua mea resedinta le-am cantat din toata inima in timp ce iteam capul din
rucsacul in care ma pusesera (ei, voiam si eu sa vad incotro merg!) Apoi am
ajuns la casa mea, m-au scos, m-au hranit bine, apoi am tors (stiti voi, o
pisica isi mai exprima si ea gratitudinea din cand in cand, e ok) si am dormit.
Oamenii mei inca spun ca pentru o
saptamana am fost cea mai draguta si mai rezonabila pisica de pe fata
Pamantului (chiar sunt inca, nu se vede?) Apoi a fost prea tarziu pentru ei, se
indragostisera lulea de mine 😉
Dar despre asta si alte aventuri
va voi povesti cu alta ocazie, acum e timpul sa dorm nitel.
